Dacă ai curajul să intri într-o librărie vei vedea că raftul cărţilor de specialitate (pentru mine important ar fi cel de religie şi filosofie) regăseşti titluri de cărţi reeditate(!!!). Unele cărţi traduse în anii ‘90 în limba română revin în forţă…
Titluri noi, din ceea ce mă interesează pe mine, aproape nimic. De ce nu se traduc cărţile savanţilor adevăraţi? Să vă dau un exemplu. Câţi mari antropologi englezi sau americani s-au tradus în ultimii 18 ani în România? Câţi istorici ai religiilor (excludem aici compatrioţii recuperaţi mai degrabă sentimental)? Ştiţi că nu se găsesc nici măcar două cărţi despre indienii nord-americani, despre nativii din Quebec sau British Columbia? Cui îi pasă că programele editoriale sunt mai ales pe bază de prietenii? Eu unul ştiu asta foarte bine. Şi?
Cărţile trebuie să aibă într-o cultură fluxul lor natural. Ele sunt vehicolul ideilor, iar fără continuitate vom avea în continuare “savanţi” cu un update de anii ‘50. Există netul ca ultimă speranţă ? Dar unde sunt totuşi ecologicele şi adevăratele cărţi?
Filed under: Cărţi
