La un seminar utopic pasiunea pe care o stârneşte azi cercetarea fenomenului religios din perspectiva celuilalt este debordantă. Cum s-a ajuns la acest lucru? Cât de mult mai contează momentele iniţiale ale studiului ştiinţific al fenomenului religios? În care programă de filosofia religiilor se mai propun spre lecturare autori ca E. B. Tylor, F. Max Muller, J. G. Frazer, A. Lang, A. Reville, C. P. Tiele, E. Caird, F. B. Jevons, G. F. Moore, W. Robertson Smith, M. Jastrow, E. A. Wallis Budge, L. W. King, C. Clemen, C. G. Montefiore, G. M. Grant, J. E. Carpenter, H. Hoffding, L. H. Jordan…şi mulţi alţii?
Se vorbeşte mult de dialogul interreligios, dar despre întâlnirea culturii europene cu cea a nativilor nord-americani de ce nu se spune nimic? Unde sunt lecturile din B. Sulte, C. Le Clercq, F. Parkman, J. P. De Smet, J. Fiske, T. J. Campbell sau din importantele relatări cuprinse în Jesuit Relations and Allied Documents (73 vol.)?
Dacă vrem să fim oneşti cu noi înşine nu ne-am arăta cu teme generale asupra unuia sau altuia dintre aspectele privitoare la fenomenul religios atâta timp cât nu stăpânim problemele în cauză.
Problemele sunt mari pentru seminarul respectiv…
Filed under: Istoria Religiilor | Tagged: A. Lang, A. Reville, C. Clemen, C. G. Montefiore, C. P. Tiele, E. A. Wallis Budge, E. B. Tylor, E. Caird, F. B. Jevons, F. Max Muller, G. F. Moore, G. M. Grant, H. Hoffding, J. E. Carpenter, J. G. Frazer, L. H. Jordan, L. W. King, M. Jastrow, W. Robertson Smith
e adanca…
Problemele sunt inerente…:)