Nativii nord-americani şi misionarii creştini

Prin acest mic text introductiv doresc să aduc în atenţia cititorului român unele aspecte marginale ale istoriei religiilor, mai ales în ceea ce priveşte continentul nord american.

Cercetarea aspectelor religioase la nativii nord-americani are deja o istorie respectabilă, iar tipul abordării se află la intersecţia dintre antropologie şi istoria religiilor. Printre problemele centrale ale studiului religiozităţii nativilor se găseşte şi opinia creştinilor despre aceştia.

W. R. Harris (History of the Early Missions in Western Canada. Toronto: Hunter, Rose & Co., 1893. p. 12), la sfârşitul secolului XIX, vorbind despre indienii din vestul Canadei afirmă că până la venirea preoţilor catolici nativii nu aveau cuvinte care să exprime ideea de virtute, morală, religie sau credinţă. Aproape că ne face să credem că nativii devin oameni doar după contactul cu creştinismul.

O problemă a studiului nativilor nord-americani este cea a interacţiunii dintre europeni şi nativi. Ceea ce au adus europenii cu ei, fie că erau spanioli, francezi sau englezi, a modificat mentalitatea nativilor. Impactul cel mai important s-a desfăşurat la nivelul credinţei. Momentul în care primii misionari creştini au intrat în contact cu credinţele religioase ale nativilor nord-americani marchează începutul asanării Lumii Noi. Este trecerea de la o concepţie despre lume la alta.

Bibliotecile au pe rafturile lor o multitudine de documente care redau faptele din perspectiva creştinilor. În acest context de o mare importanţă este şi colecţia de scrieri ale părinţilor iezuiţi din Canada, sau Noua Franţă. Aceste relatări, pe care le regăsim sub denumirea de The Jesuit Relations and Applied Documents. Travels and Explorations of the Jesuit Missionaries in New France. 1610-1791 (Reuben Gold Thwaites (ed.), Cleveland: The Burrows Brothers Company, 1896-1901, 73 vol.)[prescurtat voi folosi JRAD].

Imaginea pe care o oferă aceste scrieri trece dincolo de menirea lor iniţială, ele vin să ne arate, dacă le re-descoperim, dinamica relaţiilor dintre două civilizaţii. Importantă este în acest caz interpretarea dată de iezuiţi lumii în care au intrat şi modul în care ei re-povestesc autorităţilor vremii ceea ce se află în Lumea Nouă.

Renumitul istoric R. G. Thwaites, editorul acestor volume, în prefaţa generală a JRAD (Vol. I, Acadia 1610-1613. [1896]: vii-xiii) recunoaşte că în adevăratul sens al cuvântului de pionieri ai Noii Franţe au fost comercianţii, însă cei de la care avem date esenţiale despre Noua Franţă în secolul al XVII-lea sunt misionarii Societăţii lui Iisus (p. vii). Aceştia din urmă l-au întâlnit pe „sălbaticul american” înainte să fie afectat la modul serios prin contactul cu civilizaţia.

Astfel, iezuiţii care au ajuns în America de Nord sunt caracterizaţi de Thwaites ca fiind: „Cultivated men, for the most part, – trained to see as well as to think, and carefully to make record of their experiences, – they left the most luxurious country in Europe to seek shelter in the foul and unwelcome huts of one of the most wretched races of man. To win these crude beings to the Christian Faith, it was necessary to know them intimately, in their daily walks.” (p. viii)

Cu alte cuvinte ei au făcut un sacrificiu, numai că modul în care se vorbeşte Thwaites despre nativi este unul destul de negativ, chiar dacă scopul acţiunii întreprinse de iezuiţi ar fi nobil.

Mai mult Thwaites subliniază, pe bună dreptate, că: „The mission of the French Jesuits to these widely-scattered hordes of savages forms one of the most thrilling chapters in human history” (p. 12).

Însă, important pentru noi este faptul că: „The authors of the journals which formed the basis of the Relations were for the most part men of trained intellect, acute observers, and practised in the art of keeping records of their experiences”(p. 38). Dar mai ales că într-adevăr munca lor este inestimabilă: „The Jesuits performed a great service to mankind in publishing their annals, which are, for historian, geographer, and ethnologist, among our first and best authorities”(p. 39).

Iar, în timp, se va ajunge la o deteriorare a relaţiilor iezuiţilor cu comercianţii şi autorităţile seculare deoarece: „[…] but so soon as the Jesuit sought to change the habits of the natives, to cause them to become agriculturists instead of hunters, and to oppose the rum traffic among them, then the grasping commercial monopoly which controlled the fortunes of New France, and was merely ‚working’ the colony for financial gains, saw in the Jesuit an enemy, and often placed serious obstacles in his path” (p. 19).

Această sumară introducere se vrea un preambul pentru o serie de articole care să acopere The Jesuit Relations and Applied Documents pentru a scoate în evidenţă aspectele esenţiale istorico-religioase care reies din relaţiile dintre nativii amerindieni şi europeni.